Azi nu îmi număr anii, ci-ndurarea,
Ce peste viața mea s-a revărsat;
Eu singur nu mi-am luminat cărarea,
Ci Tu, cu harul Tău nemăsurat.

Când încă-n taină mi se țesea firea,
Mi-ai scris în Carte zilele ce vin;
Și înainte să cunosc iubirea,
Eram iubit de Tine pe deplin.

Mi-ai dat suflare, nume și lumină,
Eu sunt doar lut, iar Tu, Olarul meu;
M-ai plămădit din nou cu mâna-Ți lină,
Când eu m-am frânt sub chinul cel mai greu.

Au fost și veri cu spice în hambare,
Și ierni când ramul n-a mai dat vreun rod;
Dar Tu mi-ai fost și pâine, și răbdare,
Și peste-adâncuri mi-ai întins un pod.

Când am trecut prin valea de-ncercare,
Și umbrele-mi șopteau că sunt pierdut,
Mi-ai fost Păstor cu milă pe cărare,
Și Stânca tare, care m-ai ținut.

Pe cruce mi-ai purtat povara mare,
Și-ai rupt zapisul care m-a legat;
Din rana Ta a curs doar îndurare,
Iar eu, prin har, am fost răscumpărat.

Nu anii-mi sunt comoara, ci credința
Că-n fiecare pas Tu m-ai iubit,
Mi-ai strâns în palme toată neputința,
Și chiar când m-am pierdut, m-ai regăsit.

De ziua mea nu-mi pun cununi pe frunte,
Ci-ngenunchez la sfântul Tău altar,
Căci din dureri mi-ai construit o punte,
Și fiecare an mi-a fost un dar.

Nu ziua mea să strălucească-n lume,
Ci Tu, ce din țărână m-ai chemat,
Pe viața mea e scris al Tău sfânt Nume,
Și tot ce sunt e har nemeritat.

Dany Căpătan